Cântăreața americană Lady Gaga a anunțat, printr-un mesaj postat pe Twitter, că următorul ei album de studio – cel de-al treilea din carieră – se va intitula „ARTPOP” și va fi lansat la începutul anului 2013, informează site-ul revistei New Musical Express.
„Asigurați-vă, atunci când scrieți despre noul meu album/proiect muzical «ARTPOP», că ați scris titlul cu majuscule”, a declarat artista americană într-un mesaj postat pe Twitter.
Lady Gaga se află în prezent la mijlocul turneului ei mondial „Born This Way”, care include 110 show-uri.
De asemenea, artista va debuta ca actriță cu un rol în continuarea filmului „Machete”, a anunțat regizorul și scenaristul Robert Rodriguez, la sfârșitul lunii iulie. Lady Gaga va interpreta personajul La Chameleon în filmul „Machete Kills”, din distribuția căruia mai fac parte Danny Trejo, Jessica Alba, Mel Gibson, Amber Heard, Zoe Saldana, Michelle Rodriguez și Charlie Sheen.
În mai puțin de trei ani de carieră, Lady Gaga a câștigat numeroase premii, printre care cinci Grammy (din 12 nominalizări), a stabilit două recorduri mondiale și a înregistrat vânzări de peste 23 de milioane de exemplare din albume și 64 de milioane din single-uri. Billboard a numit-o „artistul anului” 2010 și „cel mai bine vândut artist al anului 2010”. Lady Gaga a ocupat locul 73 pe lista celor mai influenți oameni ai decadei 2000, a fost inclusă în Topul 100 al celor mai influenți oameni din lume întocmit anual de revista Times, iar Forbes a introdus-o pe lista celor mai puternice celebrități de pe glob. Tot editorii revistei Forbes au poziționat-o pe locul 7 pe lista lor anuală a celor mai influente femei din lume.
Pe 27 aprilie, Lady Gaga a început turneul mondial „The Born This Way Ball”, care include 21 de orașe europene, printre care și București, unde artista va cânta, pe Național Arena, pe 16 august.
În acest turneu, Lady Gaga va interpreta atât piese de pe cel mai recent album al său, „Born This Way”, cât și piese incluse pe celelalte două materiale discografice ale sale, „The Fame” și „The Fame Monster”.